Salvamont Alba și un echipaj SMURD au intervenit, sâmbătă, la Piatra Secuiului, din Rimetea, zonă situată la poalele Munților Apuseni, pentru salvarea unei turiste din Ungaria căreia i s-a făcut rău.
„Din păcate persoana nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare”, a declarat directorul Salvamont Alba, Lucian Forda.
Acesta a precizat că este vorba despre o femeie în vârstă de 50 de ani, aflată în zonă pentru o drumeție. Cauza morții va fi stabilită de medicii legiști, după necropsie.
Foto: Pixabay